Deplasarea Pamantului si a lunii in jurul Soarelui au constituit intotdeauna baza masurarii timpului. Noi am inventat modalitati din ce in ce mai bune de a masura timpul.
Civilizatiile antice au conceput calendare pentru a numara trecerea intervalelor mari de timp, cum ar fi zilele, lunile si anii. Cu cat intervalele de timp sunt mai mici, ore si minute, acestea erau marcate de ceasornice care fie utilizau Soarele pentru a indica direct timpul, fie masurau trecerea unui interval de timp.
Cele mai vechi instrumente de masurare a timpului au fst cele utilizate de egiptenii antici. In timpul zilei acestia utilizau o forma simpla de cadran solar, numit ceas cu umbra. Acesta era alcatuit din doua vergele de lemn; una arunca o umbra pe cealalta care avea un cadran ce indica ora. Noaptea, ei observau pozitia stelelor pe cer si utilizau de asemenea ceasul cu apa. Apei i se permitea sa curga dintr-un vas in altul. In interiorul vasului de jos se afla o scala care indica trecerea orelor in timp ce apa curgea.
Cadranele solare au fost utilizate mai tarziu in Grecia si Roma si dupa aceea in Europa. Acestea erau doua dintre cele doar trei ceasornice utilizate pana in Evul Mediu. Al treilea a fost clepsidra, care masura trecerea timpului prin curgerea nisipului dintr-un glob de sticla in altul.
Masurarea mecanica a timpului
Primele ceasuri mecanice au fost construite la sfarsitul secolului al XIII-lea. Acestea erau ceasuri destinate uzului general si erau plasate in biserici sau in alte locuri publice, pentru a putea fi vazute de oameni. Un ceas este pus in functiune intr-unul din doua moduri – intinzand un arc sau ridicand o greutate. Roti dintate muta acele pentru ora, minut si secunda pe cadran si indica ora.
Micile ceasuri domestice si primele ceasuri de mana au fost inventate in secolul al XVI-lea. Ceasurile de mana ieftine, fabricate la scara industriala, au pus timpul la dispozitia tuturor, la inceputul secolului XX.
Timpul pe plan international
Deoarece Pamantul se roteste, in diferite momente ale zilei sunt luminate de Soare diferite zone ale planetei. Cand este pranz la Londra, in Marea Britanie, Soarele rasare la New York, iar in Adelaide, Australia este inca noapte. Daca oamenii ar citi ora direct dupa pozitia Soarelui, ceasurile din toata lumea ar indica ore diferite. Ar rezulta un haos; de exemplu ar fi imposibil sa se organizeze mersul trenurilor conform unui program exact.
In 1880, Anglia a adoptat timpul indicat de Observatorul Regal de la Greenwich drept timp standard, cunoscut sub denumirea de timp GMT (Greenwich Mean Time). In 1884, GMT a fost adptat ca baza a timpului standard in lume. Un sistem de 24 de fusuri orare centrat pe meridianul Greenwich (0° longitudine) a fost inventat si in curand a fost acceptat in intreaga lume. Fusurile orare de la est au ora progresiv inainte de Greenwich, cele de la vest, au ora mai tarziu. Tokio, Japonia este cu noua ore inainte de GMT, asa ca atunci cand la Greenwich este ora 2:00 am, la Tokio este ora 11:00 am. Pe cealalta parte a lumii fata de Greenwich, in Oceanul Pacific, se afla linia schimbarii de data, unde se termina o zi si incepe urmatoarea.
Masurarea cu precizie a timpului
In secolul al XVII-lea, astronomii puteau determina ora exacta pe baza observatiilor lor asupra Soarelui si stelelor. Navigatorii doreau sa masoare timpul pe mare cu un ceas, pentru a putea calcula longitudinea.
Ceasornicarul John Harrison a creat cronometrul marin in acest scop. Stabilirea cu precizie a orei exacte este in continuare importanta pentru navigatori si este utilizata in multe alte domenii ale activitatii zilnice.
Cele mai exacte ceasuri sunt ceasurile atomice. In realitate acestea indica timpul mai exact decat Pamantul in rotire. Timpul nostru al tuturor se bazeaza pe frecventele medii ale mai multor ceasuri atomice situate peste tot in lume. Ceasurile functioneaza numarand vibratiile luminii emise de atomi. Cel mai recent, un ceas atomic care utilizeaza atomi de cesiu, are o precizie de o secunda la 15 milioane de ani.
Acarete 